Memoriul lui Hadrian – trei

21 noiembrie 2010

Memoriul lui Hadrian – trei

Cum se utilizează miliardul de euro pentru securizarea frontierelor României? Aţi auzit de EADS? Este cunoscută ca fiind firma cu cel mai tâmpit Advertising la televiziuni. În reclama se afirmă că la începutul secolului doi înainte de Cristos Imperiul Roman a ocupat Dacia. Şi un elev din clasele primare ştie că romanii au ocupat Dacia în urma celor două războaie din 101-102 şi 105-106 de după Cristos. Oare câte clase primare au directorii de la AEDS şi cei de la firma care le-a realizat această stupidă reclamă. Ca să nu mai vorbim că dacă securizarea se va face aşa cum era pe atunci, mai bine puneau la fiecare kilometru câte un om cu un bucium şi câte un om cu un par. Şi până la urmă cine o fi luat miliardul? Că dacii sigur nu l-au luat.
Vedeţi cât de actual este conflictul daco-roman?

Iar de aici cotinuă Manuscrisul lui Hadrian, denumit de mine Memoriul lui Hadrian, spre a se deosebi de alte memorii, toate false, desigur, unele traduse şi editate de diferite somităţi, care mai de care, traduceri din autori care mai bine stăteau la cratiţă.

Grea, grea a fost iarna aceea dacică, petrecută de noi la Zavodava. Iar diversiunea cu femeile a scăzut moralul trupelor, care aveau alte preocupări decât cele necesare întreţinerii forţelor. Eu şi alţi generali am scăpat de aceste usturătoare mâncărimi pentrucă nu am avut treabă cu femeile dace, sau ce or fi fost ele. Noi făceam schimb de sclavi, sclavi originali, originari din Sclavinia, dinspre nord-est, pe care ni-i vindeau tot dacii. Ajunsesem dependenţi de daci. Sarea, pentru plata salariilor trupelor tot de la ei o luam. O aduceau pe plute din Dacia centrală, sau pe Alutus sau pe Maris. Înţelept a fost Traian când a luat hotărîrea de a începe războiul. De-ar fi la fel de înţelept să-l şi termine la timp. Eu căutam deocamdată să mă ţin mai deoparte, cu Senecio şi cu Falco, Pompeius Falco, cu care jucam ţintar de dimineaţă până pe înserat. Atâta doar că trebuia să scriu pentru Marele Traian la Commentarii rerum gestarum belli Dacici, ce voia să fie opera sa literară de căpătâi.
O, zei, ajutaţi-mă să termin opera asta cu bine, chiar dacă o să rămână că a fost scrisă de Traian.
Partea proastă a fost că pe când noi ne bucuram cât de cât de campamentul nostru de la Zavodava, lângă Tibiscum, cu femei şi cu, mă rog, n-are importanţă cu ce, Decebalus traversa Danubiusul pe ghiaţă, căci a fost o iarnă atât de cumplită că îngheţase şi fluviul, asediase trupele auxiliare de acolo, luându-ne şi băutura şi mâncarea şi armele. Despre atacul acesta Traian află doar spre primăvară, se repezi cu corăbiile de la Drobeta, peste Danubius, dar era prea târziu. Castrele erau arse, dărâmate, oştenii fuseseră luaţi în sclavie, înafară de cei ale căror oseminte începeau să iasă din zăpadă. Acestora li se dădu tot onorul, fură înmormântaţi şi însuşi Traian scuipă peste umăr, spre fluviu. Întors la Zavodava, nici nu vru să intre în palat, dădu ordin să se ridice taberele şi să se pornească spre Sarmisegetuza. Doar că Sarmisegetuza era departe. În doar o săptămână am ajuns la Tapae, unde se pare că eram aşteptaţi de multă vreme. Îi zicea Tapae, dar nu avea nimic cu “Între Ape”, aşa cum insinuase cel dac bătrân cu alifia. Era un drum destul de bun, cam abrupt, între doi munţi nu prea înalţi. Aceşti munţi însă parcă aveau câte o coroană pe vârf, erau un fel de cetăţi, dar făcute din palisade înalte de 9 coţi, cu turnuri pe la colţuri. Nu se vedea nici o intrare. Iar de la cetăţi până la drum erau încă câte trei troiane înalte, pe care se vedeau mii de daci. În spatele lor alte mii, toţi cu arcurile ridicate. Toţi ostaşii noştri tremurau, pesemne de frig, aşa că Traian dădu semn de oprire şi încălzire. Se dădu câte o ciosvârtă de pui de Crevedia la fiecare şi câte o sticlă de vin de masă. Sfeclă curată. Corupţie ca în Dacia zilelor noastre, de la guvern până la poliţie. A trebuit să consemn că s-a dat o masă împărătească. Am consemnat.
Dacii, sus, stăteau ţepeni, parcă erau împăiaţi. Înlemniseră. Dar odată se porniră din spatele lor mii de săgeţi şi de suliţe, din acelea făcute în Moesia şi cumpărate de daci cu banii pe care li-i dădusem pentru scărpinat. Ai noştri nu voiau să lase hartanele alea de găini bătrâne din gură, se luptau cu ele, mai trăgeau o duşcă din surcică, dar văzând ei ca mor prea mulţi, scuipară oasele alea tari într-o parte şi puseră mâinile toate pe arcuri, pe săgeţi şi pe scuturi. Făcându-şi scuturile broască, se apropiară de primul val. Dacii tot pe loc, nu fugeau. Când au ajuns soldaţii sus la ei, după ce-au pus nişte scări de lemn, s-au lămurit. De la daci erau doar ţoalele şi nişte arcuri stricate. Erau înfăşate pe nişte copaci, tăiaţi la mărime, cu căciulile lor pe cap, cu o ţoală în loc de faţă, mânjită cu scârnă de om. Ptiu, ziceau ai noştri, adică romanii, romanii noştri adunaţi de prin Siria, din Iudeea, din Galia, din Britania, din Afrika, din America şi din Australia. Şi mai urcam, mai urcam încă două trepte mari, toate întărite şi cu daci de lemn pe ele. Dar erau şi daci-daci, care ne dădură multe găuri în armata noastră cea vitează. Când ajunserăm sus, la cetate, zidurile ei se prăvăliră îngropând sute de bravi romani. Dar ce mai conta … Cetatea era cucerită, sus nu era nici măcar un pui de dac, doar unul mic ce zicea că-l cheamă Kelemen, Hunor Kelemen, aşa că i-am dat drumul, trebuia să aibă totuşi cineva grijă de cetăţile astea după ce-om pleca noi.
Şi când ne bucuram noi, ne ajunge un sol din urmă. Cetăţile noastre din Sciţia de jos, aproape de mare, fuseseră ocupate de daci, ajutaţi de sarmaţi, de roxolani şi de buri.
Traian iar dădu o fugă până acolo de limpezi lucrurile. Avu timp să sfinţească, aşa în treacăt înfiinţarea unui oraş pe Danubius, e vorba de Nicopolis ad Istrum. Dece nu i-a zis Nicopolis ad Danubium? Zeii şi cu el ştiu. Aşa ne pierdem limba noastră strămoşească, presărând pe ea americănisme, dar tot ne înţelegem.
Decebal îşi luă totuşi seama şi trimise soli la Traian cu propuneri de pace. Traian, obosit şi el pesemne de atâta alergătură, acceptă şi mă trimise pe mine să stabilesc condiţiile cu Decebalus. M-am dus.