Memoriul lui Hadrianus – douăzecişidoi

20 februarie 2011

Memoriul lui Hadrianus – douăzecişidoi

Memoriul lui Hadrianus, manuscriptul descoperit de mine în decedatul întru domnu primare, Talciocum de Porta Pantelimonensis. Acest manuscript controversat de toţi sfinţii, care se adunară să stabilească veridicitatea lui, acolo, în Piaţa Sfatului din Sarmisegetuza, la Senatul dacic, după ce o mulţime de drojdii ale lumii matematice, ba chiar şi unii arheopterici, îl consideraseră o bună bucată de timp drept calendar. De cîte ori se mai descoperea câte o urmă de stâlp, găseau imediat că de fapt se făcea o corecţie cu alţi stâlpi, care de fapt erau din alt sit al continuumului spaţio-temporal, dar oricum, calendarul dacic era cel mai precis de pe Terra. Ia, să mai vedem ce mai scrie nemuritorul Hadrianus, cel care se laudă că el a scris acest manuscris despre vremurile eroice ale Nuţiei, ale lui Fuzzi şi ale lui Alambic.

“De bello dacico”, mergea bine. Scriam de zor la el, Sura la fel, când unul, când altul, se făceau şi schiţele locurilor în care s-au dus luptele, pentru terminarea Columnei din Forul nou. Traian nu era mulţumit niciodată, ba chiar i-a spus lui Apolodor sirianul că-l dă afară din Consiliu. Asta nu era rău, harapii ăştia tot şi-o iau în cap mai devreme sau mai târziu. A mai fost unul, Homar Haisam, tot aşa i-a propus lui Traian o afacere, să îl scape de câţiva care scriau picanterii despre el şi Nuţia, dar până la urmă a ieşit prost pentru Traian, Homar încercând să-l şantajeze. Ca să scape, l-a trimis în Siria la mama lui, cu toată averea, cu toate nevestele şi cu toţi cei 24 de copii care erau pe numele lui.
Deci schiţele pentru columnă nu i-au plăcut lui Traian, nu-l arătau în toată splendoarea. A spus că nu-l interesează, să se facă o coloană până la Jupiter, dar să i se respecte tot ce a scris în “De bello dacico”. Dacă era după ce a scris el, ar fi putut sări şi copiii peste columnă. S-a ajuns la un compromis, pe columnă să se descrie doar scenele din cele două războaie, cel din 101 – 102 în partea de sus, iar cel din 105 – 106 în partea de jos. Scenele ce descriau triumful, primirea la Roma, miile de sclavi daci, carele cu bogăţii aduse, să fie puse pe pereţii exteriori ai unei clădiri, ridicate doar în acest scop, tot în for. Întrebat la ce foloseşte clădirea, Traian s-a înroşit, a ţipat la senatorii care zbierau şi ei şi le-a spus că acolo o să ţină tezaurul luat de la daci, aşa cum atenienii aveau marele templu de pe Acropole. Chiar dacă senatorilor erau să le iasă ochii din cap, au trebuit să recunoască necesitatea clădirii. Mulţi şi-au pus în cap să refolosească cu prima ocazie pietrele şi sculpturile la alte monumente mai impunătoare. Pentru tezaurul, acum roman, erau bune şi hrubele de sub palatul imperial. Şi erau susţinuţi şi de Nuţia, căreia totuşi nu-i convenea să vadă în For statui cu sclavi daci. Timpul cât Traian lipsise din Roma o făcuse să-şi creeze alte relaţii atât printre senatori cât şi printre liberţii de origine dacă şi chiar printre sclavi. Îi lipseau şi Kyntia şi sora ei mai mică, Lyntia, pe care le ajutase aşa cum ştia ea mai bine.



Iar eu Hadrianus, pe insula mea din mijlocul Danubiului, stăteam şi-mi băteam nevasta de trei ori pe zi, că aşa voia ea, nu vă vine să credeţi. Vai şi ce-i mai plăcea. Şi când am văzut că începe şi mie să-mi placă s-o altoiesc, am delegat pe altul mai tânăr să-i facă ce doreşte şi cum doreşte, numai să nu mă mai plictisească. Cred că nu i-a părut prea rău, doar că în fiece ide venea la mine şi mă ruga dulce să-i schimb “stăpânul”! Şi eu ce era să fac, i-l schimbam. Aşa e când ai o soţie iubitoare, tânără şi zglobie.
Am mai dat o fugă şi până la Potaissa, să văd cum merge construcţia Valului, căci dacii şi marcomanii de dincolo de limes strângeau rândurile. Fiul lui Decebal reuşise să ajungă la ei şi căutau să-l ungă Rex Dacorum. Se aliaseră şi cu carpii cei dinspre răsărit. La sud de Danubiu, nici acolo nu era linişte. Dacii care fuseseră mutaţi în Tribalia îşi găsiseră acolo rude apropiate, vorbeau aceeaşi limbă, pe lângă latina plebee şi orientală pe care o gângăveau cu toţi. Unde-s mulţi, se organizează şi asta nu era bine pentru noi romanii, spuse iberul din mine.