Memoriul lui Hadrian – paisprezece

17 decembrie 2010

Memoriul lui Hadrian – paisprezece

Manuscriptul lui Hadrianus, cea mai mare descoperire istorică a secolului XXI, cel găsit de mine în Talciocul Naţional din Pantelimon-Siti, manuscript cunoscut acum sub numele de Memoriul lui Hadrian, spre a se deosebi de toate contrafacerile de până acum, traduse de domniţe care mai de care mai drăguţe şi mai simpatice, ce merită toată stima mea, dar care au tradus din nişte autoare ce mai bine se ţineau tare, tare de tot, de coada ţigăii bucălăii ăleia nespălate, pe care o tund şi o mulg, că are mult păr şi dă mult lapte din cele patru ţâţe nesiliconate. Şi autoarele alea, fiind bine dotate de la zei, iese o brânză de-ţi vine să le lingi burduful şi să te apuci de tradus iar una, două foicele din preţiosul manuscript pantelimonez.

Io, Hadrianus, cum auzii de la Cornelius de oile alea bucălate şi nesiliconate de care erau pline pajiştile de pe culmea munţilor de deasupra Sarmisegetuzei, vorbii cu Nuţia cea talentată, să pună o vorbă bună pe lângă Vezina, sau măcar pe lângă pârţăngosul de fisu, Fuzzi cel rămas făr’de iazyguţe, să-mi trimită şi mie aici la villa mea de lângă Roma aşa vreo douzeci, treizeci de oiţe d-alea. Nici nu trece o lună şi-mi soseşte răspunsul de la pramatia de Fuzzi.
– Gata Şefu’ zece Kossoni bucata, câte vrei, cu livrare port Ostia, cu factură, dar plata la sac..
Asta era culmea! Noi am câştigat războiul şi lepra de Fuzzi îmi cere bani pe douzeci de oi. Şi ce-or fi ăia Kossoni? O întreb pe ministreasa turismului şi a drumurilor. Ştia a dracului cioară vopsită. Cică erau un fel de monede, comandate mai demult de Burebista unui principe din Moesia Inferior să i le bată cu numele lui Brutus, să bage zâzanie între romani. Îi dăduse şi aur, sârme groase şi însemnate la capete, ca să se ştie unde se termină, el să le bată doar, că avea meşteri buni, greci şi romani. Şi i-a bătut 10.000 de Kossoni, nu avrut să scrie Brutus pe ei şi i-au trebuit 10 căruţe să le care până la Sarmisegetuza. Dar una din căruţe s-a “rătăcit” prin munţii Hemus şi de atunci toţi dacii cică o caută. Cererea asta cu Kossonii era un fel de încercare, să vadă dacă nu cumva e la noi căruţa. Mă duc iar la palat, la Nuţia şi-o întreb
- De unde să iau eu Kossoni, Mărită Prima Fufa? Habar n-am de nici o monedă de tipul ăsta. Vino să-mi vezi colecţia, chiar m-ar interesa şi pe mine vreo două, trei bucăţi, ţi le-aş plăti bine.
- Of, ce mă fac cu tine Nemuritorule Hadrianus, fie Împărăţia ta lungă, mare şi tare, nu ştii că toate au o rezolvare, mai devreme sau mai târziu? Probabil că a luat-o la vale carul ăla cu monede, că ştii, drumurile sunt destul de proaste prin Hemus, sunt bandiţi mulţi, îţi iau căruţa cu acte cu tot. Ei, s-o fi dus şi ea la vale spre Danubius şi dacă a avut viteză mare o fi şi traversat fluviul, că e un vad acolo, lângă Sucidava şi o fi luat-o aşa în sus până la Pustiu-dava, alături de Sarmisegetuza. Dar oamenii precis că au grijă de ea, că sunt oameni cinstiţi.

 Eu aşa cred că s-a întâmplat. Dar dacă cineva ar plăti în aureuşi, aşa la o cotă de 2 la 1, cred că pot să fac rost de Kossoni, chiar aici la Roma. Doar n-o să rămâi şi fără oi şi cu colecţia incompletă.
Deci nu numai că mă specula Fuzzi, dar o făcea şi Nuţia, Prima Fufa, funcţie ce i se recunoştea şi aici în Roma, datorită relaţiilor cu vestalele cele harnice. Ele îi făcuseră relaţia cu toţi senatorii, de se înfipseseră toţi în ea, fără discriminare că ar fi dacă şi nu romană. Voiam de mult oi din acelea dace, să tot mulgi la ele, că de ce le mulgeai mai des, de-aia dădeau mai mult lapte. Şi cum cererea de lapte era tot mai mare şi preţul era pe măsură. Şi telemeaua închegată cu stomac de miel şi burduful acela făcut în scoarţă de brad ajunseseră la preţuri pentru zei. Nu aveam de ales.
- Tu ai fost mereu salvarea mea. Bine. Aşa rămâne. Salve, Prima Fufa.
- Salve Imperator !
- Aoleo, nu mai spune aşa că se aude până la Traian şi ştii ce face în cazuri de astea.
Şi mă dusei la templul lui Isar, unde Isărescul tăia şi spânzura decând se înţărcase şi până acum, scosei doi saci de aurei, îi pasai Nuţiei, care în aceeaşi seară veni la mine cu teleguţa cu sacii de Kossoni.
Schimbul se făcu repede, aveam o sclavă din Palestina, o canaanită cu părul cam negru, cred că era vopsită cu zeamă de brusture fiert, care doar asta făcea, sau mă rog, aşa zicea. Apoi Nuţia, operativă în toate, îmi spuse că se poate duce chiar ea la Ostia într-o lună, să dea jos oile de pe corabie, veneau tocmai de la Tomis, să le numere şi să le aducă direct la villa mea. Vai ce ministreasă amabilă şi descurcăreaţă! Dar cam scumpă.