Memoriul lui Hadrianus – doisprezece

13 decembrie 2010

Memoriul lui Hadrianus – doisprezece

Manuscriptul lui Hadrianus, cel găsit de mine în Talciocul din Pantelimonus, manuscript cunoscut acum sub numele de Memoriul lui Hadrianus, spre a se deosebi de toate memoriile de până acum, false fără de nici o îndoială, traduse de domniţe care mai de care mai drăguţe şi mai simpatice, ce merită toată stima mea, dar care au tradus din nişte autoare ce mai bine se ţineau zdravăn, dar zdravăn de tot, de coada tingirii, să nu cadă cu partea de dinainte în ea sau să se dea pe spate şi să li se belească târtiţa cea plină de osânză dizgraţioasă şi puturoasă, acest manuscript zic Domniilor Voastre, continuă. No Hai!

Traian se puse pe făcut drumuri. Drumuri solide, aşa cum numai romanii ştiau să facă. Structură ca lumea, ridicată deasupra terenului din jur, să nu le afecteze ploile torenţiale în care Europa era bogată. Cu pietroaie mari la bază, apoi din ce în ce mai mici, bătute bine, de ajungeau ca cimentul întrebuinţat la Colosseumul din Roma. Staţiile de schimbat caii şi invenţia mea şi a Nuţiei, poşta, uşurau apoi schimbul de depeşe în tot imperiul. Se găsiseră chiar unii senatori şi chiar din alţi romani mai înstăriţi care trimiteau şindrile din acelea se lemn în tot imperiul, la adrese care nu existau, doar ca să se laude cu ele, prin ce provincii ajunseseră. Le şi clasau pe provincii şi le puneau în ordinea circulaţiei lor, în nişte desagi de piele cu coperţi de lemn, pe care îi numeau clasoare. Un nume stupid, care cred că o să iasă repede din uz. Nici fiii lor n-o să mai ştie ce sunt acelea clasoare, şi poate nici de şindrilele poştale, zgâriate uneori pe scoarţă de mesteacăn n-o să-şi mai aducă aminte. Ţin minte că a făcut mare zâzanie în senat sosirea unei astfel de depeşe tocmai din Smirodava, o cetate dacică aflată undeva la vărsarea Malusdavei în Siretus, de la un roman chiar născut pe acolo, pre nume Danielus Marcus înrudit cu o dacă de prin partea locului, care-i strica papirusurile obţinute cu atâta greutate tocmai de prin delta Nilului cu scheme şi desene, ce unele semănau iar altele nu semănau cu modelele. Dar mai căutate erau cele ce nu semănau cu nimeni şi ajunseseră să se negocieze bine chiar şi în for la Roma. Danielus scria, de fapt zgâria pe şipca ce ajunsese la Senat că ar fi bine dacă numele Smirodavei ar fi schimbat în Roman, că de romani a auzit toată lumea, iar el e roman şi se mândreşte cu asta. Nu ştiu dacă chiar se mândrea, dar ideea a gâdilat în mod plăcut urechile mari, largi şi lungi ale senatorilor, care pe loc şi-au scos ceara din urechi cu linguriţa aceea specială, spatula auriculata, au frecat o şipcă mare cu ea şi au zgâriat un decret pentru schimbarea numelui locului. Şi locul şi astăzi se numeşte Roman, iar lui Danielus i-au ridicat o statuie chiar în centrul davei şi pe soclul ei au scris ROMAN, ca să-şi aducă aminte toţi dacii de acolo şi care, încântaţi fiind, au spus că de acum încolo ei sunt din tribul romaşcanilor. Iar Danielus s-a apucat de colecţionat şi intermediat şindrile poştale, căci cererea la Roma era mare.
Iar Traian, cu mintea lui cea ageră, repede îi trecu prin capul lui cel creţ, ce credeţi? Ca drumul pe care-l proiecta pe valea Alutusului, pe la Buridava, Caput Stenarium, Augustia şi care trebuia să taie munţii cei înalţi, Carpaţii de răsărit, să meargă o parte spre sud, la Piroboridava, apoi la Dinogetia, la Noviodunum, Halmyris, Histria, Tomis, Calatis, până la Messembria, să poată ajunge rapid în Scitia Inferior la o nevoie, iar alt drum s-o ia în sus, pe la Tamasidava, apoi la Smirodava-Roman, iar de aici mai la nord pe valea Malusdavei, până la cetatea propriuzisă Malusdava, aflată în munţi şi ea, de unde putea apăra Imperiul de unele atacuri ale carpilor şi costobocilor, alte triburi înrudite cu dacii.
Alt drum ce ieşi din mintea sa, evident cu ajutorul Nuţiei ce ştia să se facă utilă nevoie mare, ar fi mers de la Caput Stenarium la Apulum, unde se unea cu cel ce venea de la Partiscum din Panonia, pe valea Marisului, la Germisara şi apoi mergeau împreună la Potaisa, Napoca şi în sfârşit la Porolissum, unde ar fi dorit să întemeieze un municipium.
Pe marea hartă pe care o adusese la Senat de la Palatul Imperial, dincolo de Porolissum scria mare “Hic sunt leones”, adică tot daci, dar care nu intrau deocamdată în preocupările lui.
- Cât costă toate căruţo-viile astea, întrebară senatorii, ca să se afle şi ei în treabă.
- Cât existenţa Imperiului, atâta costă.
- Credem că merită. Dar de unde luăm banii ?
- Din cei pe care îi avem. Banii de aur îi facem la jumătate, dar cu aceeaşi valoare, iar dacă nu ajung, îi facem din bronz pe toţi şi doar îi învelim într-o foiţă subţire de aur. Aşa au făcut şi înaintaşii noştri, aşa o să facem şi noi. Aşa a spus şi preotul din templul din Isar.
- Oh. Dacă aşa a spus şi Isărescul, înseamnă că aşa este.
- Aşa a spus şi Nuţia, noua noastră ministreasă şi aşa am spus şi eu, spuse Traian, sprijinindu-se ca din întâmplare pe sabia sa cea lungă.
- Ooooh, Mărite Împărate, dece nu ai spus de la început că asta ţi-e vrerea? Aşa va fi. Şi drumurile nu ne îndoim că vor ţine 2.000 de ani.
- 2.000 de ani vor ţine.
- Şi pe urmă ?
- Mai discutăm atunci.