Memoriul lui Hadrian – unsprezece

9 decembrie 2010

Memoriul lui Hadrian – unsprezece

Manuscriptul lui Hadrian, găsit de mine în Talciocul din Pantelimon, manuscript numit tot de mine Memoriul lui Hadrian, spre a se deosebi de toate memoriile de doi cenţi, false, fără de nici o îndoială, traduse de doamne şi domniţe care mai de care mai drăguţe şi mai simpatice, ce merită toată stima mea, dar care au tradus din nişte autori sau autoare ce mai bine se ţineau zdravăn, dar zdravăn, de coada tingirii, să nu cadă cu partea de dinainte în ea sau să se dea pe spate şi să li se belească târtiţa cea plină de osânză sfârâitoare şi mai ales rău mirositoare, acest manuscript zic Vouă, continuă şi azi.

Marcus Ulpius Nerva Traianus, între intimi Trăienel, ajungând la el vestea capitulării dacilor, şi-a luat repede la Roma titlul de Doctor Honoris Causa Dacicus Maximus. Şi dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu nişte lupte prin circuri, ca toată lumea să ştie cine este imperatorul. Şi când se treziră romanii din mahmureală, întrebară şi ei ca orice cetăţean
- Dar banii, banii unde sunt? Spuneaţi că dacii sunt îmbrăcaţi în aur, că mănâncă din străchini de aur şi se şterg la fund cu frunze de aur. Unde este aurul, unde sunt frunzele alea de aur cu scurgeri pe ele, mărite împărate?
- Păi e criză, voi nu ştiţi? Şi în Dacia, dar şi în Parţia şi în Sarmaţia şi în Egipt, ba chiar şi în Patagonia. Aurul care l-am luat este ca să plătim pe clienţii noştri din provincie, să nu ne mai muşte de cur. Imediat ce trece criza vă dăm aur la toţi. Iar ce ne rămâne, adică ce mai reducem din soldele legionarilor, îi băgăm în investiţii. Uitaţi, căruţovia ce pleacă din Roma şi ajunge tocmai la Dierna, pe Danubius, trebuie prelungită până în Dacia Superioară, la Porolisum.
- Dar Porolisum este în Dacia, nu în Imperiu.
- Tocmai, deci trebuie să ocupăm Dacia toată, ca Porolisum să fie în Imperiu. Senatul trebuie să aprobe proiectul. Dacă nu, îl băgăm prin ordonanţă de urgenţă.
- Aşa este, Împărate, de aceea este bună democraţia noastră imperială. Trăiască democratul Traian!
- Şi uite, mi-a trimis Hadrian, cel pe care-l văd ca pe un fiu, o reprezentantă a Dacilor, una deşteaptă ca noaptea iarna la Polul Nord, frumoasă şi grasă ca bunica lui Turtăcot, şeful iazygilor, cu buci în loc de obraji şi blondă ca o scroafă vopsită cu esenţă de băşina porcului. Şi era şi Prima Fufa la curtea lui Decebalus. Are mare experienţă şi vreau s-o punem ministreasă a turismului, că ştie să călărească bine, aşa mi-a spus Hadrianus şi cred că e bună şi la dezvoltare, îi place să bată drumurile.
Şi se puseră romanii pe făcut drumuri, că pod aveau, dar drumuri nu. Şi prin cazanele Danubiului făcură pod suspendat pe bârne înfipte lateral în stâncă, să iasă socoteala cu banii, că erau calculaţi pentru tunel. Şi aşa mai făcură ceva economii, cu care luară nişte obligaţii imperiale pe numele Împăratului şi al noului ministru al dezvoltării. Noul ministru, de fapt ministreasă, cred că nu vă dezvălui vreun secret dacă vă spun că o cheamă Nuţia, cea ambiţioasă, nu prea deşteaptă, dar în fond ce-i trebuie unei femei deşteptăciune, când are altceva care se caută mai curând şi nici nu se consumă. Doar se întreţine. Îşi făcuse repede relaţii la senatori, la templele pline de preoţi slugarnici şi libidinoşi, la vestalele cele cu încă un servici, ce circulau noaptea pe Via Appia şi cu care că se cunoştea mai demulticel. E drept că începuse o boală să circule, una adusă din Egipt de legionari, îi zicea sisilisi, dar vestalelor itinerante nu le păsa prea mult. Se duceau la templul lui Esculap, ba şi pe la cel al lui Liber Pater şi obţineau pomezi şi ceaiuri vindecătoare, sau aproape. Multe din vestale erau din Dacia, cunoşteau locurile, drumurile, ba chiar şi pe oamenii mai importanţi şi cu relaţii, aşa cum era Fuzzi. Lui Fuzzi îi făceau tarif redus, era de-al lor doar. Şi acolo, la templul Vestei, unde n-ar fi trebuit să fie mai mult de 6 vestale, se aciuiaseră aproape 100, toate cu funcţia de Sacerdos Virgo Vestalis, şi toate Virgo, puteau să garanteze toţi senatorii treaba asta. La templul lor îşi făcuse sediul şi Nuţia, aici se stabileau traseele drumurilor romane ce se construiau, şi tot aici se alocau fondurile strânse din tot imperiul.
Traian la început n-a dat prea multă importanţă acestei Prima Fufe, dar cum treceau săptămânile, vedea că nu poate fără sfaturile ei. Era foarte utilă. Mereu găsea pe jos câte un bileţel de la vreun senator ce încerca să cumpere Senatul, ba lăuda pe unul până îşi punea poalele togii în cap şi fugea de nu mai auzeai de el. Era bună. Îi găsi un sediu chiar în Palat, la etajul 6, să-i fie mai aproape. Şi îi fu. Îi fu aproape până când uită şi de băieţeii blonzi de la etajul 5 şi de proaspăta nevastă pe care o cumpărase, ca să mai astupe din gura târgului Romei. Cele două fete pe care le avea din altă căsătorie, de când umbla pe mare prin Egipt, Siria şi Liban, ajunseseră prietene la toartă cu Nuţia, care le dădea ceva meditaţii în particular, dar aşa pe gratis, aşa cum trebuie să facă o doamnă ca ea.