Memoriul lui Hadrianus – douăzeci

13 ianuarie 2011

Memoriul lui Hadrianus – douăzeci

Memoriul lui Hadrianus, manuscript descoperit de mine în Talciocum de Porta Pantelimonensis şi ajuns la cel de al douăzecilea fasciculeţ. Hai să încercăm să mai punem câteva file la acest nu destul de preţuit Memoriu!

Situaţia pentru mine, Hadrianus, nu era prea roză. Nu era bine să mă întorc la Roma odată cu Traian. Apropierea prea mare de putere dă bătăi de cap tuturor. Aşa că, deocamdată, i-am găsit lui Traian pe un dac nu prea tânăr, dar care în schimb spunea că ştie unde sunt comorile dacilor. Şi Traian, aşa cum mă aşteptam, începu să îmbine utilul cu plăcutul. După cum îl strânse în tot felul, Becilis sau Imbecilis, nu se mai ştie exact cum îl chema, spuse tot ce ştia sau tot ce fusese pus să dea din gură. Cică toate s-ar afla sub râul Sargeţiei, puse de către Decebal acolo, după care omorîse pe toţi cei ce ştiau locul. Şi Imbecilis cum scăpase? Oricum, Traian, care nu avea ce pierde, puse să se mute din loc râul, săpară şi chiar găsiră comoara.









Era uriaşă. O sută de care au trebuit ca să fie transportată la Roma. Nimeni nu s-a mai gândit cum de pusese Decebal toate comorile la un loc, şi ştia de ele tocmai imbecilul de Imbecilis. Şi cum de semăna povestea asta cu alta petrecută mai demult parcă prin Macedonia, unde Eudeleon, regele paeonilor a păţit acelaşi lucru, dar pe un râu numit … Sargentia, cu vreo trei secole înainte. Iată că lui Traian i-a prins bine faptul că neam de neamul lui nu umblase prin biblioteci, ci doar prin lupanare, iar de acolo doar de Sargetia – Sargentia nu putea afla.
Tot umblau zvonuri despre comorile lui Decebal ascunse în fostele altare din peşterile din jurul Sarmisegetuzei, dar cui îi mai păsa de ele.
Eu am luat-o pe Maris în jos, până am ajuns la Tisia, apoi până la Danubius, acolo unde la venire pusesem ochii pe o insuliţă tare frumoasă, bună pentru o villa a mea. În trei luni am şi ridicat-o, cu ajutorul iazygilor puşi cu plăcere la dispoziţie de către Tartacot şi Alambic şi a panonilor, un trib dacic, care nu mai vorbeau decât latina orientală. Am trimis şi după aia mică, adică după nevastă-mea, ca să fiu mai clar. Când a sosit am avut un şoc electric pot să spun. Era o doamnă în toate alea. Avea şi sâni, şi nu din aceia de se poartă acum, din politrinitrat de sulfatimetilobenzen acidulat, decorticat şi care, de-i strângi un pic mai tare, aşa soldăţeşte sau marinăreşte, cum se spune, sare din ei un şuvoi de parecetilogluconat de potasiu, de te scarpini la ochi o săptămână. Erau chiar naturali de tot şi-ţi saliva gura doar când te uitai la ei, aşa un pic din profil. În rest, ce poţi să mai zici, i se făcuse şi rodajul şi revizia, corespundea peste tot. Aveam de ce să-i mulţumesc Nuţiei, se cunoştea înalta şcoală a Primei Fufe.
Vibia Sabina, că aşa o chema pe nevastă-mea, era să şi uit, îmi povestea tot timpul despre Nuţia, cât de afectată a fost când a aflat de moartea lui Decebal. Cică şi Dokiţa la fel. Acum, ce-or fi vrut? Şi cu războiul câştigat de noi şi cu un Decebalus cu capul pe umeri? Le-am transmis că după ce se mai liniştesc lucrurile şi dacă senatorul fost legionar Draganus scoate şi el un milion de sesterţi, îi dau voie să cioplească acolo în cheile strâmte ale Danubiusului o căpăţână mare, să zică toţi că ar fi Decebal. Draganus a venit şi cu proiectul, care, ptiu drace, semăna leit cu Draganus, cel lat în fălci, dar fără nas şi nicidecum cu Decebalus.
Am spus că să mai aşteptăm un pic, până o uita lumea cum arăta Decebalus, dar să luăm milionul de sesterţi. Aşa au fost mulţumite şi Nuţia, cea care urma să se ocupe de gestionarea sesterţilor până s-o ridica monumentul, şi Dokiţa, care avea copyrightul pe imaginea lui Decebalus şi Vibia Sabina, care mai schimba un pic locurile, că se cam săturase să stea la coada vacilor, a oilor şi a caprelor de la Villa Hadriana din Tibor de lângă Roma.









Traian a înfiinţat funcţia de curatores, reprezentant al împăratului în provincii, pentru a limita pe cât posibil corupţia şi furtul din banii imperiului. La 5 mile de Tapae, a fost întemeiată Ulpia Traiana, având numele complet de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, de către guvernatorul Daciei romane, Decimus Terentius Scaurianus, având forma unui dreptunghi cu colţurile rotunjite. Ce idee proastă. Puteau să facă nişte turnuri rotunde, înalte, dacă chiar ar fi vrut să le folosească la apărare.
Acum că erau lucrurile cât decât puse la punct, dădurăm dispoziţie ca 100.000 de daci să fie mutaţi în sudul Danubiului, dintre care 10.000 să fie trimişi la Roma ca sclavi. În locul lor se dădu pământ în Dacia tuturor legionarilor de peste 35 de ani, că tot erau bătrâni şi nu mai puteau fi alergaţi prin toate coclaurile imperiului, că le crescuse şi lor burta, cu toate sălile de sport construite la iniţiativa Nuţiei. Cât despre bazinele de înot, ele s-au redus la Frigideriu şi Căldurariu, în loc să se respecte normele imperiale. Legiunea IIII Flavia Felix cantonată la Sarmizegetusa Regia, se trezi că nu are decât o baie de 30 de coţi, cel puţin aşa spuneau sursele Senatului, ceea ce era o ruşine pentru nişte cetăţeni romani. Ehei, sestert cu sestert se face un loc în Panteon, aşa că Nuţiei nu-i păsa de asta.